CET Titan. Cum se construiește o centrală de șaizeci și cinci de milioane de euro într-o țară care nu mai construise una de patruzeci și șas

Vechiul CET Titan, una dintre centralele care alimentau cu căldură și electricitate sectorul 3 al Capitalei, a fost închis în 2009 din cauza uzurii fizice și morale avansate. A fost dezafectat definitiv în 2014. Timp de mai bine de un deceniu, blocurile arondate au fost ținute în iarnă pe sisteme provizorii, ultima soluție fiind o instalație modulară închiriată în 2022, costând Termoenergetica aproximativ treisprezece milioane de lei pe an.

În august 2025, după aproape opt ani de la prima discuție serioasă pe această temă, Titan Power, un vehicul juridic creat tocmai pentru acest scop, a semnat un contract de șaizeci și cinci de milioane de euro cu un consorțiu turcesc pentru construcția noii centrale. Lucrările au început efectiv două săptămâni mai târziu. Termenul de finalizare este vara lui 2027.

Despre acest CET nou se poate spune un lucru pe care, în România, îl spunem rar: este primul CET construit de la zero în Capitală în ultimii patruzeci și șase de ani. Acest articol nu este o cronologie a investiției. Este ce am învățat, urmărind acest proiect din mai multe roluri instituționale succesive (City Manager în perioada inițială, acum Membru al Directoratului SAPE), despre cum se face efectiv o investiție publică majoră în România. Și de ce, în multe alte cazuri, ea nu se face deloc.

Patruzeci și șase de ani fără un CET nou

Trebuie să încep cu cifra care explică, mai bine decât orice argument, problema termoficării bucureștene. Înainte de noul CET Titan, ultimul CET construit de la zero în Capitală a fost CET Sud, intrat în funcțiune în 1979. De atunci, timp de patruzeci și șase de ani, Bucureștiul nu a mai construit nicio centrală nouă de cogenerare. A modernizat unele dintre cele existente, parțial. A închis altele, fără să le înlocuiască. Vechiul CET Titan, închis în 2009, este exemplu pentru a doua categorie.

Acest gol nu este accidental. Este consecința directă a unui sistem instituțional care nu a putut, timp de patru decenii, să gestioneze o investiție majoră în energie termică. Motivele sunt multe, dar le voi rezuma la trei.

Primul: regimul juridic al regiilor autonome din anii nouăzeci nu permitea acumularea de capital pentru investiții. Veniturile abia acopereau operarea. Investițiile, cele mari, depindeau de bugetul local, care depindea de prioritățile politice ale fiecărui mandat. Astfel de cicluri scurte sunt incompatibile cu proiecte care necesită cinci sau opt ani de la idee la racordare.

Al doilea: până în 2007, România nu avea acces la fonduri europene pentru infrastructură energetică. Și nici nu avea capacitate administrativă să le folosească rapid, după 2007. Un CET nou costă, în prețuri actuale, peste șaizeci de milioane de euro. Astfel de cifre nu se mobilizează din bugetul unui oraș, oricât de mare.

Al treilea: pentru o investiție de această amploare, ai nevoie de un vehicul juridic stabil, care să poată semna contracte multianuale, să acceseze fonduri, să fie auditat, să răspundă pentru rezultate. Regiile autonome nu puteau face acest lucru. Societățile comerciale clasice puteau, dar nu erau setate să gestioneze utilități publice de această natură.

Pentru a putea construi noul CET Titan, a fost nevoie ca toate aceste trei limite să fie depășite simultan. Tranziția RADET către Termoenergetica a deblocat parțial primul punct. Programul Operațional Infrastructură Mare și, ulterior, Fondul de Modernizare au deblocat al doilea punct. Iar înființarea Titan Power, cu SAPE majoritar și ELCEN minoritar, a deblocat al treilea punct.

Anatomia unui proiect care a mers

Voi spune, pe scurt, traseul investiției, pentru că este ilustrativ pentru cât durează, în România, un proiect public major chiar și când lucrurile merg.

Discuțiile serioase despre înlocuirea vechiului CET Titan au început în mandatul meu de City Manager, undeva între 2017 și 2020. Nu existau atunci nici vehiculul juridic, nici sursa de finanțare, nici proiectul tehnic. Am pus pe masă necesitatea, am inclus-o în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană dezvoltată cu Banca Mondială, am început să identificăm pârghiile.

Studiul de prefezabilitate s-a finalizat în 2021, după mandatul meu. A presupus o analiză tehnică detaliată: ce putere instalată este necesară, ce tehnologie să folosim, ce amplasament, ce racordare la rețeaua existentă. La capătul studiului a rezultat soluția de astăzi: cinci grupuri motor-generator Hydrogen Ready, cu putere electrică instalată de cincizeci de megawați și putere termică de patruzeci de megawați, suficient pentru aproximativ zece mii de apartamente plus peste douăzeci de mii de puncte de consum electric.

Procedurile de autorizare au început în decembrie 2023, prin Titan Power, vehiculul juridic dedicat. Demararea oficială a proiectului a fost anunțată în iunie 2024. Licitația publică pentru contractul de construcție a fost lansată în decembrie 2024. Contractul, în valoare de șaizeci și cinci de milioane de euro fără TVA (echivalent aproximativ trei sute douăzeci și două de milioane de lei), a fost semnat pe 7 august 2025. Constructorul desemnat este Synergy Construct România, parte a unui consorțiu turcesc. Lucrările pe șantier au început efectiv pe 20 august 2025. Termenul de finalizare contractual este de douăzeci și patru de luni, deci vara lui 2027.

Valoarea totală a investiției, incluzând echipamentul și costurile asociate, este de aproximativ șaptezeci de milioane de euro. Patruzeci de milioane vin din Fondul de Modernizare, instrument european dedicat tranziției energetice. Treizeci de milioane sunt fonduri proprii ale Titan Power, asigurate prin SAPE și ELCEN.

Dacă socotim de la prima discuție serioasă din 2017 până la finalizarea în 2027, vorbim de zece ani. Dacă socotim doar de la finalizarea studiului de prefezabilitate, vorbim de șase ani. Niciuna dintre aceste cifre nu este scurtă pentru o investiție de această natură.

Ce a contat ca să meargă

Aici este partea în care fac o evaluare la rece. Pentru că dacă vrem să nu așteptăm încă patruzeci de ani pentru următorul CET, trebuie să înțelegem ce a contat ca acest unul, totuși, să meargă.

A contat continuitatea instituțională. Am urmărit acest proiect din trei roluri instituționale diferite: City Manager în perioada inițială, ulterior din zone administrative conexe, acum ca Membru al Directoratului SAPE. Nu este un caz unic. Mai multe persoane, din ELCEN, din administrația Capitalei, din Ministerul Energiei, au menținut presiunea pe acest dosar prin mandate politice succesive. În absența acestei continuități, proiectul ar fi murit, cum au murit altele.

A contat vehiculul juridic. Titan Power este o societate comercială specializată, cu acționariat clar (SAPE șaizeci și șapte de procente, ELCEN restul), cu obiect de activitate dedicat, cu capacitate de contractare. Nu este o regie autonomă. Nu este o subdiviziune a unei autorități publice. Este o entitate care poate semna contracte multianuale, poate accesa fonduri europene, poate fi auditată, poate răspunde pentru rezultate. Crearea unui asemenea vehicul a fost una dintre deciziile cele mai importante, dincolo de partea tehnică a proiectului.

A contat sursa de finanțare. Patruzeci de milioane de euro din Fondul de Modernizare nu sunt bani simbolici. Sunt aproape șaizeci la sută din valoarea totală a investiției. Fără acest sprijin european, proiectul ar fi necesitat fie o îndatorare semnificativă a Titan Power, fie un transfer bugetar pe care statul român cu greu l-ar fi suportat în 2025. Fondul de Modernizare a fost, în acest sens, decisiv.

A contat și deschiderea pieței către constructori internaționali. Consorțiul turcesc desemnat are experiență concretă pe centrale similare. Adjudecarea contractului unui consorțiu cu portofoliu real, în loc de o firmă mică care învață meserie pe un proiect public de șaizeci și cinci de milioane de euro, a fost o decizie corectă. Asta a evitat capcana clasică în care multe proiecte publice cad în România: a nu avea un proiect este mai bine decât a avea unul prost executat.

Aceste patru lucruri (continuitate, vehicul juridic, finanțare, constructor competent) au fost cele care au dus proiectul de la idee la șantier. Lipsa oricăruia dintre ele ar fi blocat proiectul. Iar pentru orice investiție publică majoră viitoare în România, lista aceasta este, dacă mă întrebați, lista de verificare obligatorie.

Opt ani pentru un singur CET

Există o întrebare pe care o aud frecvent: de ce a durat opt ani să construim o centrală pe care țări din vestul Europei o fac în trei sau patru. Răspunsul nu este, ca de obicei, lipsa de bani. Este lipsa, pe lungă perioadă, a celor patru elemente despre care am vorbit mai sus. Banii există, când structura există. Vehiculul juridic se construiește, când există voință politică sustenabilă. Constructorii competenți există pe piață, când îi cauți.

CET Titan a mers pentru că, în timp, am construit aceste elemente. Pentru următoarele investiții majore în energie, în transport, în infrastructură publică, lecția nu este că trebuie să găsim mai mulți bani. Lecția este că trebuie să construim mai întâi ce ține bani și oameni laolaltă.